Pentru diabetici este foarte importantă mișcarea, câteva exerciții zilnice pot face diferența. O dietă sănătoasă, un set de exerciții fizice și un tratament recomandat de diabetolog te pot ajuta să-ți controlezi greutatea dar și să menții la limite normale nivelul de zahăr din sânge.
Activitatea fizică joacă un rol important pentru diabetici:
- îmbunătățeste modul în care corpul utilizează insulina
- ajută la arderea grăsimii corporale în exces
- contribuie la dezvoltarea forței musculare
- crește densitatea și puterea oaselor
- îmbunățește circulația sângelui și reduce riscul apariției bolilor de inimă
- protejează împotriva bolilor cardiovasculare prin scaderea nivelului de colesterol rău
- diminuează stresul, încurajează relaxarea și contribuie la ameliorarea stării de anxietate.
Exerciții de forță
Specialiștii spun că exercițiile de forță au un rol important în menținerea controlului diabetului zaharat. În plus, ajută la construirea masei musculare și la pierderea țesutului adipos din organism. Cele mai recente studii au constatat că persoanele care fac exerciții de forță au un nivel mai înalt de încredere iar depresia este mai puțin întâlnită în cazul lor.
Acest tip de activitate fizică, exercitat de 2-3 ori pe săptămână, ajută la consolidarea oaselor și mușchilor. Când sunt solicitați, mușchii ard calorii chiar și după încetarea activității.. Printre exercițiile de fortă pe care le puteți face sunt:
- antrenamentele la sală cu greutăți, benzi elastice sau tuburi din materiale plastice;
- ridicarea de greutăți la domiciliu;
- gimnastica ritmică;
Exerciții pentru mărirea flexibilității
Pentru ați menține flexibilitatea articulațiilor încearcă stretchingul timp de 5-10 minute în fiecare dimineață. Astfel îți vei pregăti corpul pentru exerciții aerobice, cum ar fi mersul pe jos sau înotul. Flexibilitatea dumneavoastră se poate îmbunătăți prin:
- cursuri de aerobic sau fitness care includ și stretching
- exerciții specifice de stretching pe care le puteti face înainte de orice altă activitate fizică
- exerciții de yoga sau pilates.
Aerobic
Orice tip de activitate care crește rata bătăilor inimii și o menține ridicată o perioadă îndelungată de timp va îmbunătăți condiția dumneavostră fizică. Exercitiile aerobice ajută la scăderea riscului declanșării diabetului de tip 2 și contribuie la o mai bună gestionare a nivelurilor de zahăr din sânge.
Pe lângă beneficiile pe care le poate oferi sănătății, exercițiile fizice sunt plăcute și îmbunătățesc starea de spirit. Este dificil să vă simțiți stresați atunci când faceți plimbări în ritm alert sau când înotați într-o piscină. În plus, exercițiile aerobice contribuie și la consolidarea masei musculare.
Pentru persoanele care nu sunt de obicei active, sunt suficiente pentru început 5-10 minute pe zi de aerobic, urmând ca durata ședintelor să crească cu câteva minute în fiecare săptămână, până la 30 de minute pe zi, timp de 5 zile pe săptămână. Iată câteva exemple de activități aerobice:
- morsel pe jos
- dans aerobic
- înot
- patinaj pe gheață sau pe role
- tenis
- ciclism
- utilizarea bicicletei sau bandei staționare
- fitness de tip aerobic