joi, 28 august 2014

Uitați unde ați pus și sarea din bucătărie?

De câte ori nu ni se întâmplă să mergem până în bucătărie și să uităm de ce am venit? Sau ne supărăm pe cei apropiați, mai în vârstă, pentru că le spunem ceva și a doua zi uită. În cele mai grave cazuri, cele mai dragi persoane ajung să nu ne mai cunoască. De vină pentru toate acestea, în majoritatea cazurilor este boala Alzheimer. Aceasta este o afecțiune degenerativă a creierului și aparține categoriei de afecțiuni denumite demențe. Odată cu înaintarea în vârstă și creșterea proporției vârstnicilor în rândul populației, apariția acestei afecțiuni crește continuu. Rareori mai afectează și persoanele sub 50 de ani.

Care sunt principalele simptome

Prima este afectată memoria pe termen scurt. Bolnavul nu își poate aminti ce s-a întâmplat în urmă cu 5 minute, dar își amintește foarte bine lucrurile întâmplate cu mulți ani în urmă. Mai apoi se ajunge la o deteriorare ireversibilă a memoriei pe termen lung. Treptat, și de obicei, încet se pierd și capacitățile intelectuale, mentale. Bolnavul nu știe ce zi și ce an este, își pierde orientarea, nu este capabil să gândească și să ia decizii și tragedia culminează când nu cunoaște nici cele mai apropiate persoane. În stadiu avansat al afecțiunii, bolnavul nu conștientizează deficitul intelectual. ”Uită că a uitat.”

Cât durează boala Alzheimer?

Evoluția bolii diferă. În unele cazuri este medie și se poate opri temporar. Suferința pacientului, dar și a celor apropiați poate dura între 4 și 12 ani.

Sunt cunoscute cauzele bolii Alzheimer?

Cauzele nu sunt cunoscute, dar sunt câțiva factori de risc. Se iau în calcul gene anormale, factori de mediu, și o categorie specială de viruși. Unul din factorii de risc este și vârsta. În categoria de vârstă între 40 și 65 ani este afectată o persoană la 1000 de locuitori, în categoria de vârstă între 65-70 ani este afectată o persoană la 50 de locuitori, între 70-80 de ani este afectată o persoană la 20 de locuitori, iar printre cei peste 80 de ani este afectată una din cinci persoane.

Cunoaștem medicament împotriva acestei afecțiuni?

În prezent omenirea nu cunoaște leac, nici măsuri eficiente de precauție care ar împiedica apariția acestei afecțiuni. Deși nu putem trata propriul proces al bolii, putem defini semnele clinice ale bolii, putem descrie debutul, simptomele și prognoza.
Cunoaștem aproximativ metode exacte de evaluare a gradului de agravare a funcției cognitive: memorie, intelect, motivare, etc, funcționale: activități de autoîngrijire și necognitive: depresia, anxietatea, insomnia, halucinații. Este importantă diagnosticarea la timp și excată, de care este legat tratamentul eficient și sigur, care ameliorează și stabilizează într-o mare măsură simptomele bolii, dar nu și cauza.

Care sunt perspectivele de viitor?

O cercetare de câțiva ani asupra bolii Alzheimer și-a adus roadele. De exemplu membri echipei de cercetare din Institutul Neuroimunologiv SAV cercetează principalul component al fibrelor mortale spiralate, care provoacă moartea treptată dar ireversibilă a celulelor nervoase din creier și interconectarea lor. Aceste fibre distrug întreaga componentă informațională și de memorie a creierului. Ușa către o cunoaștere mai adâncă a acestei afecțiuni se deschide din ce în ce mai mult, și aduce speranța pentru milioane de persoane afectate din lume.

De ce terapia laser?

Terapia laser, datorită acțiunii asupra întregului sistem vegetativ, este recomandată ca tratament adjuvant în cazul afecțiunilor degenerative ale sistemului nervos central. Se ameliorează tonusul muscular și circulația în măduva spinării. Este necesară aplicarea  pe termen lung. 

miercuri, 27 august 2014

Hoața care ne fură încet din oase

În general o privirm ca fiind un fenomen însoțitor al menopauzei, ceva care ține de îmbătrânirea femeii. 
OSTEOPOROZA nu este deloc atât de nevinovata pe cum pare la început, și nu este o problemă care privește doar femeile. Afectează și bărbații, chiar dacă nu într-o așa mare măsură ca și femeile. Ani de zile omul nici nu bănuiește că îl pândește un astfel de pericol. Deseori rămâne blocat la prima fractură, și constată că osteoporoza i-a furat o parte semnificativă a masei osoase. Încet, treptat, pe neașteptate, și fără durere la început. Și în ciuda acestui fapt, în Europa mor anual până la 150 000 de oameni, ca urmare a fracturilor osteoporotice! La fiecare 30 de secunde cineva în lume sufera o fractură de femur din cauza pierderii densității osoase, și se așteaptă creșteri ale acestor cifre, datorită stilului de viață și îmbătrânirii populației.
Cea mai bună protecție este prevenția. Baza este un aport suficient de calciu, vitamina D și alte substanțe necesare pentru structura oaselor. Unele păreri susțin că aportul de calciu nu este nici tratament, nici prevenție. Se spune că temporar oasele devin mai puternice, dar nu înseamnă că mai sănătoase, pentru că la pierderea densității osoase se ajunge prin alt mecanism.
În aceste cazuri, la oase și cartilagii este eficient și câmpul electromagnetic. De ce? Magnetul susține regenerarea celulară, deci și celulele din cartilagii și oase. Crește astfel densitatea masei osoase și se îmbunătățește starea cartilajului. În același timp, câmpul magnetic suprimă durerea. Această terapie are un foarte mare succes - se îmbunătățește starea unui procent ridicat de pacienți. Mai mulți medici utilizează magnetul ca singură formă eficientă de fizioterapie în cazul acestei afecțiuni. Trebuie ținut cont de faptul că sunt necesare mai multe aplicări repetate. Deplasările în astfel de centre de tratament sunt solicitante și costisitoare. Cu aparatul UltiCare LT99 pacientul își poate efectua tratamentul singur, în confortul de acasă. Chiar dacă este un aparat medical utilizat la domiciliu, îl utilizează și mulți medici în diferite instituții. La majoritatea pacienților rezultate notabile apar după o utilizare regulată.

luni, 4 august 2014

Trecutul și prezentul terapiei laser

Laserul este una din cele mai importante invenții ale secolului XX. Are un spectru larg de utilizare și cuprinde multe domenii din viață, inclusiv medicina. În anii '80 și anii '90, în Uniunea Sovietică și în China,  s-au efectuat cercetări ample cu laserul de joasă intensitate.
Deja primele cercetări din Rusia au arătat reducerea gradului de apariție a tulburărilor de ritm cardiac și a infarctului miocardic, precum și îmbunătățirea proprietăților imunologice ale sângelui. 
 Primele aplicații clinice ale laserului au fost relativ complicate - terapia însemna tratarea intravenoasă a pereților vasculari. Din acest motiv nu s-au efectuat prea multe aplicări, deoarece prezentau și un risc crescut de infecție. Testele clinice au demonstrat însă o influență pozitivă în principal asupra afecțiunilor cardiovasculare și asupra diabetului. Efectul antiinflamator s-a utilizat în obstetrică și ginecologie. Ruptura a apărut în anul 1998, când firma ZMI a început proiectul tratării sângelui cu laser prin orificiul nazal. Astfel a luat naștere aparatul Bioquant cu aplicator nazal. S-au evitat astfel riscurile existente înainte, iar aparatul s-a perfecționat continuu în timp.
Deja de câțiva ani există și o versiune a aparatului Bioquant pentru uz la domiciliu. Acest aparat, deținător al certificatului european CE, este destinat atât pentru uz ambulator, cât și pentru uz la domiciliu. Este ușor de transportat, nu ocupă mult spațiu, iar datorită setului de aplicatoare, îl pot utiliza mai mulți membri ai familiei. Cercetările au demonstrat că aplicarea nu are efecte dăunătoare organismului, dimpotrivă, s-au demonstrat rezultate excelente în cazul tratamentului afecțiunilor cardio- vasculare, îmbunătățirea oxigenării membrelor și a creierului, precum și în cazul capacității de regenerare a celulelor. În prezent terapia laser este răspândită și în tratarea diabetului, a hepatitei, a cirozei și a altor afecțiuni hepatice precum și în cazul alergiilor. Rezultatele sunt dovedite, în ciuda faptului că există în continuare mai multe teorii cu privire la mecanismul biologic al efectului fotonilor în organism.
Cum funcționează BIOquant® ?
Multe persoane au globulele roșii înlănțuite, asemănător imaginii din stânga. Această înlănțuire, împreună cu elasticitatea redusă a vaselor sanguine, reprezintă cauza faptului că circulația în cele mai subțiri capilare este îngreunată. Inima trebuie să depună un efort mai mare pentru a aduce corpului un aport suficient de oxigen.  Dacă inima nu face față, vasele sanguine din zonele neoxigenate se lărgesc. Acest lucru poate provoca o oxigenare insuficientă, și dureri în zonele fără oxigen. În aceste cazuri se poate ajunge treptat la hipoxie cerebrală, probleme cu circulația sanguină, infarct miocardic, paralizie cerebrală, afecțiuni ischemice ale inimii, etc.

Krv-retiazkovana              Krv-po-aplikacii
După tratarea cu lumină laser cu ajutorul aparatului BIOquant, proprietățile sângelui se ameliorează imediat. În cazul afecțiunilor vechi, tratamentul se face treptat. Globulele roșii se separă( imaginea din dreapta), se îmbunătățește oxigenarea și se activează enzimele care dizolvă lipidele (grăsimile) și alte substanțe din sânge. În comparație cu starea inițială, se mărește suprafața eritrocitelor, astfel se poate observa o îmbunătățire semnificativă a capacității globulelor roșii de a lega oxigen și dioxid de carbon. 
De ce tocmai cavitatea nazală este locul potrivit pentru aplicarea luminii laser?
Cavitatea nazală are o poziție de excepție – se găsește în apropierea creierului. Creierul este centrul nervos al întregului corp. În cavitatea nazală se găsește o cantitate mare de vase sanguine cu un debit de sânge bogat și relativ lent. Sângele întregului corp trece prin zona tratată la aproximativ fiecare trei minute. În acest timp cu lumina laser se tratează tot volumul sângelui care circulă în corp, ceea ce aduce ca urmare mai mult oxigen în creier. Se îmbunătățește debitul sanguin, lucru la care reacționează pozitiv și sistemul nervos. În cavitatea nazală se găsesc nervii simpatici și parasimpatici. Tratarea terminațiilor nervoase se desfășoară sub forma acupuncturii laser, în zona nasului începe meridianul Govern Vessel.
bioquant_n_white
Ce efecte are aparatul Bioquant ?
  • îmbunătățirea reologiei sângelui și un debit mai bun al sângelui prin vasele sanguine
  • influențarea lipidelor sanguine
  • oxigenarea corpului
  • probabilitatea redusă de a se produce cheaguri de sânge
  • tratarea și prevenirea hipertensiunii arteriale (tensiune mare), stabilizarea tensiunii arteriale
  • sangvinizarea creierului și îmbunătățirea memoriei
  • amelioarea simptomelor clinice
  • îmbunătățirea sangvinizării membrelor inferioare