Se afișează postările cu eticheta orin preturi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta orin preturi. Afișați toate postările

luni, 26 februarie 2018

ORINRO : Ai dureri de spate? Află cum le poți trata!







 ”M-a chinuit discul, ajungeam foarte des să fiu internat în spital. Tot timpul aveam nevoie de perfuzii împotriva durerii. De când folosesc aparatul UltiCare, nu mai sunt nevoit să merg la spital și stau liniștit”, ne spune sexagenarul Martin. Nu este singurul pe care îl chinuiau durerile de spate, și nu este singurul care a fost ajutat de aparatul de magnetoterapie UltiCare LT-99.

 Coloana deranjează aproximativ 80% dintre adulți, iar în România sunt chiar 90%. Este mică diferența dintre cei care au muncă fizică sau muncă psihică. Este alarmant faptul că incidența este tot mai mare și la vârste mai fragede. 

 SCĂPAȚI DE DURERI ÎN CONFORTUL DE ACASĂ
Pastilele poate ameliorează durerea, dar nu înlătură cauza. Magnetoterapia nu doar ameliorează durerea, dar ajută și la îmbunătățirea stării coloanei. Încearcă să o folosească și medicii, însă efectul tratamentului este redus deseori din cauza faptului că pacientul are o abordare destul de dificilă în ceea ce privește magnetoterapia. Aparatul medical UltiCare combină magnetoterapia cu utilizarea ei în confortul de acasă. 
”Am avut probleme cu discul, durerea era insuportabilă, am fost obligat să merg la operație”, spune Jozef. Și el are acasă UltiCare LT-99 și îl utilizează regulat. ”Nu îmi va crește un nou disc, dar mă bucur că îmi pot ameliora durerile cu magnetul. Când simt că începe să vină durerea, în loc de pastile îmi pun aparatul. După douăzeci de minute simt relaxare și durerea trece.”
”Utilizarea este ușoară, tratamentul nu este dureros. L-aș recomanda tututor care au dureri de coloană, celor care au probleme cu aparatul locomotor, persoanelor care au suferit deja operații, dar și pacienților cu reumatism sau gută”, spune medicul ortoped Dr. Peter Pikus. 







 Este suficient să lăsați datele de contact pe www.orinro.ro și să vă rezervați o testare gratuită. Puteți să vă faceți programare și prin telefon, la nr. 0359 466 335, în zilele lucrătoare între orele 09:00 - 17:00. 

vineri, 12 ianuarie 2018

ORINRO : CEA MAI FRECVENTĂ TUMOARE LA BĂRBAȚI


Aproximativ 50%  dintre bărbați vor fi afectați de prostată
4500 de cazuri noi anual, 2000 de decese anual din cauza cancerului de prostată

Prostata mărită are influență și asupra vieții sexuale!
Dr. William Pawluk
Prostata mărită nu este ceva mortal, însă este o boală frecventă și neplăcută. Mulți bărbați știu deja cum complică această boală viața. Ieșirile continue la toaletă, urinare lungă și dureroasă, somn deranjat. Deseori prostata mărită influențează și erecția și viața sexuală. Problemele acestea se pot agava, se poate ajunge la dureri, scăpări de urină, și chiar până la cancerul de prostată. Iar acesta deja este mortal! Statisticile sunt îngrozitoare – este cea mai frecventă tumoare malignă la bărbați, și numai în Europa din cauza aceasta își pierd viața aproximativ 80 000 de bărbați anual! În România 7,3% din bărbați mor din cauza cancerului de prostată  și în fiecare zi apar cazuri noi de îmbolnăvire!
Cum se rezolvă problema cu prostata?
Una din metodele de a ameliora problemele și de a preveni mărirea prostatei, este magnetoterapia. Aparatul BioTorus face posibilă aplicarea acasă, fără a fi necesare plimbările la medic. Este suficientă selectarea frecvenței corecte pentru câmpul magnetic și între timp vă puteți uita la televizor sau să citiți o carte. ”Magnetoterapia a acționat foarte eficient mai ales la pacienții cu prostatită cronică. Am observat modificări semnificative chiar și în problemele cu disfuncția sexuală și problemele cu urinatul”, afirmă urologul MUDr. Navratil. BioTorus este utilizat în prezent de mulți medici și mii de clienți individuali – cu rezultate excepționale. Este foarte practic să îl avem acasă. Însă nu trebuie să cumpărați ”mâța în sac”!

Programați-vă pentru o terapie gratuită pe site-ul www.orinro.ro la secțiunea  ”Testează gratuit”. Puteți suna pentru programări și la nr de telefon 0 359 466 335, în zilele lucrătoare între 9:00- 17:00. 

miercuri, 10 ianuarie 2018

ORIN Romania : Sfatul medicului - Cum tratăm durerile de spate!

 

Durerile aparatului locomotor sunt cele mai fregvente probleme de sănătate ale românilor. În media, un român este deranjat de dureri ale aparatului locomotor de până la 76 de ori pe an.
Mai mult de 1/4 dintre români suferă de dureri de spate cel puțin odată pe săptămână. Cu dureri de șolduri, coloană, picioare și genunchi se întâlnesc atât sportivii cât și persoanele care au o muncă sedentară, persoane cu vârste înaintate, cat și oameni tineri.
Pur și simplu aceste dureri nu aleg.
Până la 90% dintre acești oameni nu se preocupă de aceste dureri, se obișnuesc să trăiască cu ele. Când durerile sunt insuportabile și încep să limiteze viața omului, abia atunci căutăm ajutorul medicilor și încercăm să scăpăm de probleme.  Din păcate în majoritatea cazurilor este prea târziu și este necesară intervenția chirurgicală sau incapacitate de muncă pe termed lung. În plus, soluția este atet de simplă.
Dr. ortoped Peter Pikus - Tratament aplicacat cu Biotorus LT 100

Aparatele ORIN, Ulticare LT 99 și Biotorus LT 100. O terapie care nu solicită mult timp, cu ajutorul câmpului magnetic pulsant de joasă fregvență. Magnetoterapia este o metodă de fizioterapie pentru tratarea multor probleme de sănătate ale aparatului locomotor. Din păcate multe persoane cunosc doar utilizarea magneților permanenți, cum ar fi de exemplu câmpul magnetic static. În plus, este o diferență semnificativă între utilizarea câmpului magnetic static și cel pulsant.  Experențele de durată și multe studio clinice confirmă factual că, câmpul magnetic pulsant aduce rezultate cu mult mai bune. Este demonstrat științific următorul lucru: câmpul magnetic pulsant cu parametri adecvați are efecte terapeutice în întreaga scală a bolilor.

Dr. ortoped Karol Gottshal
” Aceste aparate Ulticare LT 99 și Biotorus LT 100 sunt ușor de depozitat, ieftine și le poate avea fiecare pacient acasă. Pot fi folosite medical în ambulatoriu să fie puse la dispoziție pe secție, acasă sau în cluburilesportive.”dr. ortoped Karol Gottshal, are o vastă experență în tratamentul fizeoterapeutic.


Un mare avantaj al acestor aparate este faptul că le puteți folosi în timp ce vă uitați la televizor, la muncă, în mașină, oriunde, atât timp cât nu vă aflați în mișcare. În plus vă veți trata intensiv problemele de sănătate. Dacă vi se pare mult prea simplu, să știți că este chiar simplu.
Distribuitorul exclusiv al aparatelor Biotorus LT 100 și Ulticare LT 99 în România, ORINro SRL, oferă o posibilitate unică:
Referințe pacienți:
Doina, Oradea ”Mie mi-a folosit foarte mult, la oase, la articulații. Îl puneam în zonele unde aveam dureri și imediat îmi reveneam, zici că medicament am luat.” ORINRO : Tratament magnetoterapie cu Ulticare LT 99
Maria Matiu, Timisoara ”Rezultatul a fost extraordinar, am putut să mă plimb toată Timișoara, toate parcurile.” ORINRO : Tratament magnetoterapie cu Ulticare LT 99
Viorica Mereuta, Oradea ”După ce folosesc aparatul mă simt foarte bine. Așa că nu mai simt eu durerile pe care le aveam. Ăsta-i principalul!” ORINRO : Tratament magnetoterapie cu Ulticare LT 99
Maria Cojocaru, Oradea. ”Binențeles că folosesc aparatele și mă simt mult mai bine, mi-am făcut și analizele și am rezultate foarte bune.” ORINRO : Tratament magnetoterapie cu Ulticare LT 99
Intrați pe www.orinro.ro, dați click pe ”Testează aparatul gratuit”, completați formularul prin care solicitați o programare.
Puteți suna și la numărul de telefon 0758.802.705, 0359 466 335 în zilele lucrătoare, între 9:00 -17:00.

miercuri, 1 iulie 2015

Interviu cu Peter Vanka, coproprietarul firmei Orin,publicat în renumita revistă „ Manageri de succes” din Slovacia

Peter Vanka :
Îmbunătățim sănătatea oamenilor în confortul căminului

Peter Vanka (1962) este coproprietarul firmei ORIN, care se ocupă cu vânzarea directă a dispozitivelor în domeniul terapiei fizice, mai ales magnetoterapiei și a terapiei laser. În afara Slovaciei, unde în anul 2015 își va sărbători 20 de ani de activitate, compania își desfășoară activitatea și în Ungaria, România, Marea Britanie și de anul viitor și în USA. Dispozitivele lor ajută sute de mii de oameni prin ameliorarea durerii aparent incurabile a articulațiilor, inimii sau a altor părți ale corpului , ajută foarte mult în prevenirea bolilor aparatului locomotor, sistemului nervos și circulator, reglează valorile tensiunii arteriale, îmbunătățesc funcționarea organelor interne. Acestea sunt folosite de peste 160 000 de utilizatori din toate categoriile de vârstă, precum și sportivii de performanță și antrenorii lor..


Despre principiile de viață a domnului Vanka, filosofia afacerilor, obiectivele viitoare și valorile personale a vorbit cu dânsul Marcel Pavlik.

Cum a fost calea dvs la afaceri și la conducerea firmei?

Povestea mea a început în 28 iunie 1962 în Krupina, unde m-am născut. După absolvirea școlii am început să lucrez ca simplu muncitor la o firmă, unde după aproximativ trei sferturi de an am primit oportunitatea de a ajunge la conducerea sucursalei unde aveam în subordine aproximativ 150 de oameni, având 22 de ani și fiind cel mai tânăr din conducere. În anul 1990 ne-am gândit cu fratele meu cum să întemeiem o afacere. Astfel am început să vindem pahare la diferite tărguri, am căștigat ceva bani însă am învățat să abordăm oamenii. În timpul șederii mele în Cehia am întălnit un om care vindea magnetoterapie, astfel din anul 1998 eram în Orin unde după un an ne-am reorientat la magnetoterapie, fiind astfel prima societate din Slovacia care vindea astfel de produse.

Care este scopul societății dvs?

Motivul pentru care ne desfășurăm activitatea este de a îmbunătăți sănătatea oamenilor în confortul căminului. Vrem să le dăm oamenilor dispozitivele pentru a-și putea rezolva singuri problemele de sănatate precum bolile inimii, venelor și ale aparatului locomotor fără a depinde de medici.

De ce v-ați întemeiat o afacere?

Motivele nu sunt puține. Pentru mine personal a fost important că în afaceri puteam să îmi pun în aplicare creativitatea. Cu ajutorul propriei firme am găsit modalitatea de a ajuta oamenii în Slovacia, Ungaria, România, Anglia și America.

După părerea dvs ce definește un bun proprietar al unei societăți?

Din perspectiva mea proprietarul unei societăți trebuie să fie în primul rând creativ. Acest om trebuie să se găndească la cum va fi situația firmei peste doi, trei sau chiar zece ani. A doua trăsătură pe care trebuie să o aibe este puterea interioară, proprietarul trebuie să fie ca un motor care împinge toată firma înainte. O altă calitate importantă este înțelegerea, un bun proprietar are puterea de a oferi fiecărui om libertatea de a fi el însuși.

Ce este de făcut dacă cineva face o greșeală?
Prin a oferi cuiva libertatea de a fi el însuși înseamnă să tolerezi și greșelile pe care le face căteodată. Cu trecerea timpului consider chiar asta ca fiind un lucru tot mai important. În cele din urmă este vitală etica. Fără o viață cinstită, măini curate și un somn liniștit nu puteți face nimic.

În firma dvs nu sunteți singurul proprietar, aveți și un asociat.

În căutarea unui asociat, ar trebui să cauți un „pol profesional opus” adică cineva care te completează. Cu asociatul meu Jozef Guniš ne completăm foarte mult, ușurința cu care poate vedea viața și obstacolele , mă completează perfect fiindcă eu nu pot face asta mereu. Pe de altă parte capacitatea mea de a crea și menține un sistem completează spontaneitatea lui. Mie îmi convine foarte mult să am un asemenea partener, fiind un coleg corect și un bun prieten pe care mă pot baza.

Cum vă stabiliți obiectivele?

După părerea mea este necesar să avem obiective pe termen lung. Oamenilor indiferent dacă sunt angajați sau manageri le place cănd au o viziune clară și o direcție în care să meargă. Este foarte important ca oamenii să creadă că aceste obiective sunt realizabile.

Cum vă gestionați finanțele?

Vrem să fim o firmă globală și de aceea investim banii în dezvoltare, pentru a putea atinge acest obiectiv. Unul dintre țelurile noastre este să susținem și să ajutăm copii talentați, ca să creăm astfel un viitor mai bun.

Dacă vorbim despre viitor în ce direcție credeți că va evolua?

După părerea mea viitorul se ascunde în tehnologie. O ramură cheie va fi educația. În zilele noastre fluxul de informații este atât de mare, încât un om educat nu va fi considerat acela care le va cunoaște pe toate ci acela care le va putea găsi, diferenția, stabili corect importanța acestora și folosi.

Știți ca și proprietar al unei companii ai o responsabilitate mult mai mare . Răspunzi nu doar pentru faptele și spusele tale dar și pentru faptele și spusele intregii firme și ale angajaților tăi . După părerea mea ești responsabil chiar și pentru fiecare client, pentru ce va face și ce va obține cu produsul tău. De aceea trăiți așa încât să puteți privi în ochi pe fiecare. Astfel o să trăiți bine.

marți, 17 februarie 2015

Colesterolul îi chinuie și pe cei tineri și pe cei vârstnici

Întotdeauna când mergem la medic la analize de sânge ne gândim: ”oare cum mi s-au modificat valorile colesterolului???” Toate celelalte le avem în limite normale, dar colesterolul nu. Ne-a ieșit mare din prima, cândva demult, cam de un sfert de secol, poate. Eram tineri, și habar nu aveam noi ce e acela colesterol. Fumam, mâncam orice, și cel mai mult ne plăcea ceea ce era nesănătos. La vârsta aia spunem cu mare ușurință ”trebuie să mergem în mormânt uzați la maxim....” Omul nu simte nimic, iar acele vorbării pe care le tot auzeam legate de colesterol ni se păreau doar vorbe în vânt. Atunci nu existau încă prelegeri despre alimentația sănătoasă, iar cei care făceau asta erau prea puțini. Așa erau și priviți. Mâncau alte lucruri decât 99,9% dintre ceilalți, și erau priviți pur și simplu ciudați. În prezent situația e cu totul alta. Dintr-o dată a început să se vorbească nu doar despre o alimentație sănătoasă, dar și despre mâncarea nesănătoasă și de proastă calitate. Am trecut prin era legumelor de hypermarket, și căutăm din ce în ce mai des produse de casă. Știm din ce în ce mai mult și despre starea noastră de sănătate, precum și despre nivelul colesterolului.
I se spune dușmanul tacit al  vaselor sanguine. Chiar dacă este foarte important pentru corp, iar organismul și-l produce și singur, dacă începe să se depună în vasele sanguine, le îngustează și crește riscul afecțiunilor inimii, riscul infarctului sau al atacului cerebral. Îl mai poate limita omologul lui - colesterolul bun HDL. Acesta ajută la transferarea colesterolului rău LDL înapoi în ficat, și apoi la prelucrarea acestuia. Raportul acestor doi ”frați” este decisiv pentru stabilirea riscului blocajului vaselor sanguine. Mai ajută mișcarea, o alimentație echilibrată, dar face mult și predispoziția.

Revenind la început, dacă avem grijă la alimentație, avem grijă de corpul nostru, atunci obținem și scăderea în greutate precum și valorile colesterolului arată foarte optimiste. Apoi, dacă începem să delăsăm din reguli, întâi se mută acul cântarului spre dreapta, apoi la un control se poate observa și modificarea valorii colesterolului. Colesterolul rău urcă, colesterolul bun nu îl urmează, ci dimpotrivă, iar raportul dintre cele două obligă medicul să ne prescrie medicamente pentru colesterol. 
Însă putem limita consumul acestor medicamente, cei care cunoaștem aparatul Bioquant, care prin lumina laser acționează asupra globulelor roșii, modifică proprietățile sângelui, și ajută la eliminarea colesterolului excesiv din vasele sanguine. Aparatul se utilizează prin introducerea în orificiul nazal timp de câteva minute, timp în care lumina de o lungime de undă precisă ajunge la rețeaua de capilare din orificiul nazal. După trei luni colesterolul revine la normal. Bineânțeles că nu putem reveni la viața nesănătoasă, dezordonată!!! Trebuie să respectăm în paralele o alimentație echilibrată.

miercuri, 8 octombrie 2014

Când v-ați măsurat ultima oară colesterolul?

Nivelul crescut al colesterolului
Aveți colesterolul mărit dar viața vi se pare normală, fără probleme? Sau conștientizați deja că viața cu nivelul crescut al colesterolului este riscantă? Conștientizați că nu aveți libertate în alimentație și că mâncărurile grele sunt periculoase pentru circulație și pentru inimă? Da. Substanța de care corpul are nevoie și pe care și-o produce singur, poate fi un ucigaș tăcut. Blochează arterele, duce la ateroscleroză, și există riscul de infarct sau atac cerebral.
Cum atacăm colesterolul?
Jumătate din oameni au nivelul colesterolului peste nivelul normal. Mulți dintre ei iau medicamente și țin diete. Dar cum să ținem colesterolul sub control fără medicamente în confortul de acasă? Dispozitivul medical Bioquant ajută la reducerea și reglarea acestuia cu ajutorul luminii laser. Cu ajutorul aplicatorului acționează asupra globulelor roșii prin capilarele sanguine din nas, le dispersează, oxigenează sângele și îl fluidizează. Treptat dizolvă cheagurile, impiedică formarea ulterioară a acestora, și reglează fluxul sanguin. Reduce nivelul colesterolului și astfel și cel al afecțiunilor cardiace, infarctului și atacului cerebral.
Vă pasă de propria sănătate?
Scăpați de blocarea vaselor sanguine și de riscurile pe care le prezintă nivelul crescut al colesterolului. Reglați-vă circulația sanguină și asigurați-vă astfel o viață mai liniștită și mai lungă. Alături de o alimentație mai sănătoasă utilizați și tratamentul la domiciliu fără medicamente, sau cu un uz minim de medicamente. Vizualizați video-urile  despre persoanele pentru care Bioquant a devenit prieten, însoțitor, și testați efectele acestuia gratuit, fără angajamente, în confortul de acasă. Puteți comanda o testare gratuită aici.
Mai multe despre colesterolul mărit
Colesterolul este o substanță grasă care produce un înveliș protector pentru toate celulele din corp. Contribuie la producerea mai multor hormoni, acizilor biliari sau vitaminei D. Aproximativ două treimi din colesterol își produce organismul singur. Restul îi este livrat prin alimentație. Esențial este raportul din corp dintre așa-numitul colesterol bun și colesterol rău.
Colesterolul bun se notează pe scurt HDL. Acesta protejează organismul de boli. Colesterolul LDL este considerat rău. Răspunde în mare măsură de rigidizarea arterelor. Dacă aveți cantități mari în corp, se depune pe pereții arterelor, le îngustează și le reduce elasticitatea.
Cel mai dificil este faptul că dacă avem colesterolul mărit în sânge nu simțim nimic. Valorile exacte le depistează doar medicul în analizele de sânge. La un adult sănătos valoarea colesterolului LDL ar trebui să fie până în 3,0 mmol/l. Femeile înainte de menopauză au de obicei nivelul colesterolului mai scăzut decât bărbații, pentru că estrogenul lor împiedică depunerea grăsimilor. Dacă nivelul hormonilor din corp scade natural, începe menopauza și colesterolul începe să devină o amenințare și pentru femei.
Cel mai mult colesterol este în alimentele de origine animală. Nu este vorba doar de carne grasă, dar și de unt, untură, afumături, creveți, sau produse lactate cu grăsime multă. Este influențat și de stres, așa ne avertizează specialiștii. În multe cazuri nivelul colesterolului din sânge este influențat și genetic. Pentru a se regla nivelul acestuia este necesară reglarea alimentației și schimbarea stilului de viață. Colesterolul mărit este baza apariției aterosclerozei. Apoi urmează complicațiile cum sunt atacul de cord, atacul cerebral, boala ischemică a extremităților inferioare sau a arterelor renale.
Scăderea nivelului colesterolului nu este o chestiune de termen scurt. Schimbarea alimentației trebuie să fie radicală. Pe farfurie se regăsește preponderent carne slabă, pește, multe legume și fibre. Gătiți carnea pe aburi, în suc propriu sau pe grătar, dar nu direct pe foc!
Evitați semnificativ alimentele prăjite. Evitați consumul de alcool. Din când în când puteți servi două sute de grame de vin, sau o bere, uitați însă de tărie.
Faceți sport măcar de trei ori pe săptămână. Ideale sunt activitățile aerobe, de la mersul rapid la alergat până la aerobic. Efortul în timpul exercițiilor nu poate să fie mare, importantă e rezistența. Ar trebui să faceți sport minim 30 de minute. Prin mișcare veți lupta în același timp și împotriva stress-ului. Nu ar trebui să delăsați principiile stilului sănătos de viață nici după ce vi se reglează nivelul colesterolului. Dacă vă întoarceți la cașcavalul pane sau la cârnați, peste câteva luni veți lupta din nou cu colesterolul.
Dacă nu se reglează prin dietă valorile colesterolului din sânge după trei luni, atunci se abordează tratamentul medicamentos. Poate dura aproximativ un an, dar în multe cazuri tratamentul durează toată viața.
Mai ales dacă vă încadrați în categoria de risc care deja are probleme de sănătate, eventual dacă aveți colesterolul crescut în familie.
Pentru tratament se utilizează așa-numitele statine. Blochează producerea de colesterol direct în ficat. Pot reduce nivelul colesterolului LDL cu 20-60%. Dacă colesterolul este crescut doar puțin atunci se utilizează așa-numiții fibrați.
În cazul colesterolului mărit și pentru prevenirea acestei afecțiuni recomandăm utilizarea aparatului laser BIOquant. Influențează nivelul grăsimilor din sânge, precum colesterolul LDL și trigliceridele. Asigură dilatarea treptată a vaselor sanguine. Reduce vâscozitatea sângelui - scade efortul inimii. Crește capacitatea globulelor roșii de a lega și transporta oxigen, fapt ce îmbunătățește funcția organelor și metabolismul. Previne apariția cheagurilor de sânge - trombi.

marți, 16 septembrie 2014

Cum rezolvăm problema incontinenței urinare??? Nu vă fie rușine

Incontinența urinară este o problemă foarte sensibilă și intimă, despre care, deseori oamenilor le este rușine să vorbească. Se referă la multe persoane, bărbați dar și femei, de orice categorie de vârstă. De această problemă suferă și copiii. (urinarea nocturnă)
De incontinență urinară suferă mai mult de 17% din populația adultă din România. Incontineța urinară de efort afectează de obicei populația feminină ( până la 49%), în timp ce la bărbați, această formă de incontinență este legată de o operație anterioară suferită la glanda prostatei.
 
Două forme de incontinență urinară
Cele mai frecvente tipuri de incontinență urinară sunt incontinența urinară de efort și incontinența urinară urgentă.
Incontinența urinară de efort
Înseamnă pierderea involuntară de urină în timpul efortului ( tuse, strănut, râs, exerciții fizice, ridicat, purtat de greutăți, în cazuri grave și la schimbarea poziției corpului) ca urmare a presiunii intraabdominale. 
Ce o provoacă?
Această formă de incontinență urinară o întâlnim mai des la femei, iar factorii declanșatori sunt mai multe nașteri, care slăbesc mușchii din zona pelviană, astfel slăbind și aparatul de susținere a uretrei, scăderea hormonilor sexuali feminini în perioada de tranziție la menopauză, insuficiența sfincterului uretral, de exemplu după accidente. 
Incontinența urinară urgentă
Este o pierdere involuntară de urină legată de nevoia bruscă de a urina, în plus sunt prezente și urinările dese ziua ( mai mult de 7 ori) și de asemenea nevoia de urina noaptea ( odată și mai mult de o dată). Nevoia de a urina, urinările frecvente ziua și noaptea, și pierderea de urină ca urmare a nevoii neplăcute de a urina sunt denumite vezica urinară hiperactivă.
Ce o provoacă?
Declanșatorii acestui tip de incontinență sunt de obicei infecția căilor urinare ( netratate suficient), pietre și tumori la vezica urinară, diabetul, prostata mărită, uneori doar acumularea de scaun tare în rect, dar uneori cauza nici nu este găsită. 
Cum rezolvăm problema? Nu vă fie rușine!
Persoanele care suferă de această afecțiune, se rușinează pentru starea lor, și este de înțeles, pentru că le aduce o situație neprietenoasă de igienă. În plus, ei se simt excluși din societate, într-o frică neîncetată de a nu fi penibili se izolează în casă. Aceste situații dăunează uneori foarte mult pentru stima de sine, perturbă viața particulară și relația de cuplu. În ciuda acestui fapt, puteți trăi o viață normală. Încredințați-vă în mâinile medicului. Incontineța aparține urologului.
• consultați-vă cu medicul deja la faza incipientă a problemelor
• faceți cunoștință cu exercițiile speciale pentru întărirea musculaturii aferente
• nu subestimați niciun sfat - medicamente, exerciții, alte instrumente pentru incontinență
• sunt multe instrumente disponibile, informați-vă și despre posibilitățile care vă pot fi oferite
• mențineți igiena - oferă stimă de sine
• nu vă fie teamă de societate – instrumentele pentru incontinență facilitează acest lucru
•cereți sfatul medicului legat de ajutorul adecvat
De asemenea MAGNETOTERAPIA este una din formele de tratament foarte eficiente, și care nu lasă urmări aspura celoralte organe interne. Recomandăm utilizarea aparatului BioTorus LT100. Datorită efectului spasmolitic ( de reducere a spasmelor musculare) și efectului antiinflamator,  influențăm și eventualul proces de inflamare.

vineri, 16 august 2013

Site-ul ROMEDIC.ro va prezinta cum puteti trata durerile aparatului locomotor cu ajutorul produselor noastre de magnetoterapie

Incepand de azi, puteti citi in paginile celui mai renumit site de medicina din Romania (ROMEDIC), cum puteti scapa de durerile aparatului locomotor cu ajutorul aparatelor noastre de magnetoterapie BioTorus LT100 și UltiCare LT99.

Articolul il gasiti  aici.





marți, 9 iulie 2013

Ajutor in tratament si prevenire - Orin.ro

Site-ul www.sanatateataonline.ro  a publicat o emisiune despre produsele noastre BioTorus și Ulticare. Mai jos puteți vizualiza emisiunea, cu siguranță veți regăsi lucruri interesante pentru sănătatea Dvs.

Vizionare placută!

ORINro în paginile revistei ProTv Magazin

În numerele din 24 iunie și 1 iulie ale revistei ProTv Magazin puteți găsi articole despre durerile aparatului locomotor, despre tensiunea arterială crescută, și cum putem scăpa de aceste afecțiuni cu ajutorul aparatelor BioTorus, UltiCare și BioQuant.

 

joi, 13 iunie 2013

Celebra doamnă Ileana Stana Ionescu - recomandă produsele noastre


De curând, celebra actriță Ileana Stana Ionescu,  a devenit clienta noastră și, împreună cu soțul,  utilizează produsele noastre de magnetoterapie și laserterapie. 
În istoria cinematografiei si teatrului romanesc, doamna Ileana Stana Ionescu va ramane ca una dintre cele mai de talent si mai daruite actrite ale generatiei sale. De-a lungul carierei sale artistice a primit numeroase premii si distinctii cum ar fi: Concursul republican pentru rolul Prostituata - „Generalul şi nebunul" de Angelo Vagenstein, regia Cornel Todea, 1963, Festivalul Naţional de teatru pentru rolul Chiralina - „Coana Chiriţa" de Tudor Muşatescu, regia Horea Popescu, 1969, Premiul Teatrului Naţional pentru activitatea artistică, 1976, Premiul special al juriului pentru întreaga activitate artistică, 1985, Premiul de Excelenţă al Galei UNITER, Trofeul „Dionysos" pentru „O batistă în Dunăre" de D.R. Popescu, regia Ion Cojar, 1998, Clacheta de aur U.A.R.F. pentru merite deosebite în dezvoltarea artei şi culturii cinematografice, 2001.