joi, 12 martie 2015
joi, 5 martie 2015
marți, 17 februarie 2015
Colesterolul îi chinuie și pe cei tineri și pe cei vârstnici
Întotdeauna când mergem la medic la analize de sânge ne gândim: ”oare cum mi s-au modificat valorile colesterolului???” Toate celelalte le avem în limite normale, dar colesterolul nu. Ne-a ieșit mare din prima, cândva demult, cam de un sfert de secol, poate. Eram tineri, și habar nu aveam noi ce e acela colesterol. Fumam, mâncam orice, și cel mai mult ne plăcea ceea ce era nesănătos. La vârsta aia spunem cu mare ușurință ”trebuie să mergem în mormânt uzați la maxim....” Omul nu simte nimic, iar acele vorbării pe care le tot auzeam legate de colesterol ni se păreau doar vorbe în vânt. Atunci nu existau încă prelegeri despre alimentația sănătoasă, iar cei care făceau asta erau prea puțini. Așa erau și priviți. Mâncau alte lucruri decât 99,9% dintre ceilalți, și erau priviți pur și simplu ciudați. În prezent situația e cu totul alta. Dintr-o dată a început să se vorbească nu doar despre o alimentație sănătoasă, dar și despre mâncarea nesănătoasă și de proastă calitate. Am trecut prin era legumelor de hypermarket, și căutăm din ce în ce mai des produse de casă. Știm din ce în ce mai mult și despre starea noastră de sănătate, precum și despre nivelul colesterolului.
I se spune dușmanul tacit al vaselor sanguine. Chiar dacă este foarte important pentru corp, iar organismul și-l produce și singur, dacă începe să se depună în vasele sanguine, le îngustează și crește riscul afecțiunilor inimii, riscul infarctului sau al atacului cerebral. Îl mai poate limita omologul lui - colesterolul bun HDL. Acesta ajută la transferarea colesterolului rău LDL înapoi în ficat, și apoi la prelucrarea acestuia. Raportul acestor doi ”frați” este decisiv pentru stabilirea riscului blocajului vaselor sanguine. Mai ajută mișcarea, o alimentație echilibrată, dar face mult și predispoziția.
Revenind la început, dacă avem grijă la alimentație, avem grijă de corpul nostru, atunci obținem și scăderea în greutate precum și valorile colesterolului arată foarte optimiste. Apoi, dacă începem să delăsăm din reguli, întâi se mută acul cântarului spre dreapta, apoi la un control se poate observa și modificarea valorii colesterolului. Colesterolul rău urcă, colesterolul bun nu îl urmează, ci dimpotrivă, iar raportul dintre cele două obligă medicul să ne prescrie medicamente pentru colesterol.
Însă putem limita consumul acestor medicamente, cei care cunoaștem aparatul Bioquant, care prin lumina laser acționează asupra globulelor roșii, modifică proprietățile sângelui, și ajută la eliminarea colesterolului excesiv din vasele sanguine. Aparatul se utilizează prin introducerea în orificiul nazal timp de câteva minute, timp în care lumina de o lungime de undă precisă ajunge la rețeaua de capilare din orificiul nazal. După trei luni colesterolul revine la normal. Bineânțeles că nu putem reveni la viața nesănătoasă, dezordonată!!! Trebuie să respectăm în paralele o alimentație echilibrată.
miercuri, 21 ianuarie 2015
Nu lăsați coxartroza să vă limiteze viața!
| Suferiți de dureri ale articulației șoldului? Vă îngreunează mersul, și vă este greu să faceți orice fel de mișcare în zona șoldului? Artroza articulației șoldului, denumită și coxartroză, este o afecțiune inflamatorie dureroasă a articulațiilor, care afectează cartilajul și osul. Bineînțeles că este însoțită de limitări, griji și durere, iar la vârste mai înaintate este și cauza invalidității. | ||
Cum să ne îmbunătățim viața când avem coxartroză?
Cel puțin un sfert dintre cei afectați nu cunosc nicio modalitate de tratament și nu au nicio idee cum ar putea să se ajute. Restul apelează de regulă la calmante, medicamente pentru îmbunătățirea elasticității cartilajului, sau se decid pentru operație. Una din modalitățile de a ne îmbunătăți calitatea vieții pentru ca aceasta să devină normală, este magnetoterapia. Dispozitivul Biotorus tratează cu ajutorul câmpului magnetic. Îmbunătățește regenerarea celulelor fără efecte secundare, ne ajută să scăpăm de durere, inflamații și limitări. De asemenea în timp se ajunge la reducerea administrării medicamentelor. Referințe de la clienți găsiți AICI.
Oferiți-vă o viață normală, sănătoasă
Opriți degenerarea articulațiilor și durerea provocată de mișcare. Ajutați celulele să se regenereze, astfel recăpătați mobilitatea articulației afectate, înlăturați durerea, și vă răsfățați astfeș cu senzația de om fericit. Priviți video-urile despre persoanele pe care le-a ajutat magnetoterapia pentru astfel de dureri. Testați-i și Dvs efectele fără angajamente, gratuit.
|
||
Mai multe despre coxartroză
Osteoartroza este o afecțiune inflamatorie cronică a articulațiilor,
care afectează cartilajul și osul. Cartilajul se subțiază și pierde
suprafața fină, osul se întărește exagerat, începe să aibă o formă
neregulată și uneori produce chisturi. La suprafața osului apar
proeminențe spinoase și articulația se inflamează puternic, lichidul
care în condiții normale unge articulația conține particule de diferite
cristale osoase și chimice.Locurile afectate
Durerea în cazul osteoartrozei apare predominant la ligamente în jurul
articulațiilor afectate. Deseori suferă genunchii, articulațiile
șoldului, articulațiile mici dintre vertebre ( mai ales la coloana
cervicală și lombară),articulațiile mâinilor și picioarelor. Chiar dacă
radiografia ilustrează evident schimbările artrozei, nu arată
obligatoriu gradul sau locul unde se semnalează durerea.
Simptome tipice
- Durere care se agravează la anumite mișcări. Poate fi într-un singur loc, sau în mai multe locuri deodată, eventual doar punctuală, și nu întotdeauna este resimțită în articulația afectată. De exemplu osteoartroza articulației șoldului poate provoca dureri și la partea de șezut, pulpă sau genunchi, cazurile grave se manifestă în timp de liniște și noaptea.
- Mobilitate limitată, rigiditate și instabilitatea articulației afectate. Rigiditatea este caracterizată de mișcare, dar în același timp poate fi cauzată și de imobilitate.
- Deformarea - osteoartroza coloanei este provocată de exemplu și de postura anormală a corpului.
Apariție
Osteoartroza afectează persoanele de toate rasele și apare în întreaga
lume. Numărul de bolnavi crește brusc odată cu vârsta, iar osteoartroza
genunchiului sau a articulației șoldului este la persoanele vârstnice
cea mai frecventă cauză a invalidității musculo- scheletice. Radiografia
la persoanele peste 80 de ani arată schimbări vizibile care afectează
85 % din oameni.
- Bărbații precum și femeile sunt amenințați de același risc de dezvoltare al osteoartrozei articulației șoldului, în majoritatea cazurilor cauza nefiind cunoscută, poate avea legătură cu afecțiuni ale articulației șoldului moștenite sau din copilărie (dislocare congenitală de șold) sau alunecarea epifizei ( afectarea osului lung).
- La femei este de două ori mai mare riscul de apariție a osteoartrozei genunchilor și mâinilor, decât la bărbați.
- Bărbații sunt mai predispuși la apariția osteoartrozei în locuri mai rar așteptate, de exemplu la coate.
Prognoza
Osteoartroza are o evoluție cronică, iar creșterea în intensitate a
durerii și incapacitatea de mișcare nu sunt în niciun caz inevitabile.
La o diagnosticare timpurie se poate ajuta la încetinirea agravării
bolii prin tratament și schimbarea stilului de viață. Mișcarea regulată,
nu foarte bruscă, în principal dacă este recomandată de fizioterapeut,
face posibilă păstrarea mobilității articulațiilor și ameliorează
durerea. La multe persoane afecțiunea atacă doar una sau două
articulații, însă uneori capătă dimensiuni mai mari.
Tratamentul
Țelul tratamentului este de a ameliora durerea și de a păstra, eventual de a îmbunătăți mobilitatea.
Persoanelor cu osteoartroză le fac bine următoarele:
- Păstrarea greutății corpului, exercițiile fizice, pe cât posibil, evitarea activiății solicitante pe termen lung.
- Insuficiența mișcării agravează starea de sănătate.
- Utilizarea ajutorului în mers, eventual și căruciorul cu rotile, în vană ajutorul cu suporți, circulatul cu liftul, importantă este creșterea mobilității și a nu fi condamnat la ajutorul altor persoane.
- Fizioterapia și hidroterapia, inclusiv aplicarea căldurii local; trebuie să fie utilizate atele, pentru a se împiedica mișcarea anormală.
- A se utiliza tălpici pentru pantofi pentru reducerea durității tălpii.
- Tratament adjuvant, de exemplu acupunctura.
Medicamente
Dacă articulația este foarte inflamată, se poate prescrie o doză mai
mare de medicamente din grupa NSA. Trebuie însă ținut minte faptul că
acele medicamente au efecte secundare asupra sistemului digestiv și
asupra rinichilor, de aceea nu sunt adecvate pentru:
- persoanele vârstnice
- persoanele cu ulcer duodenal
- astmatici
- persoanele cu boli ale inimii
Tratament chirurgical
Dacă nu se obțin ameliorări prin schimbarea stilului de viață și
medicamente, atunci se utilizează tratament chirurgical cu următorul
țel:
- îndepărtarea fragmentelor de oase și resturilor din articulație
- îndreptarea din nou a capetelor oaselor ( osteotomia) și ameliorarea solicitării articulației
- unirea capetelor oaselor în fanta comună a articulației ( artrodeza); uneori totuși este mai prietenoasă o articulație rigidă fără durere decât cu durere și instabilă
- înlocuirea articulațiilor ( artrplastie de substituție) - în prezent aceste operații ale genunchilor și articulației șoldului au foarte mare succes, iar articulațiile înlocuite rezistă 10-15 ani, doar că operațiile repetate nu mai au atât de mult succes. ( articulațiile artificiale uneori cedează sau se inflamează).
joi, 9 octombrie 2014
Sa atacam diabetul!!!
Diabetul
Evitați dulciurile și în ciuda acestui fapt aveți crescut nivelul
zahărului din sânge? Diabetul de tip 2 este printre cele mai răspândite
boli moderne și sunt afectați zeci de mii de oameni. Această afecțiune
este strâns legată de o alimentație proastă, mișcare insuficientă și
obezitate. Chiar dacă încă nu trebuie să vă administrați insulină,
riscul de dezvoltare a diabetului crește. Dacă afecțiunea evoluează spre
un stadiu avansat, pot apărea simptome tipice: oboseală și o stare
generală de rău, afectarea vederii, apariția rănilor care nu se vindecă,
și partea care sperie cel mai tare - piciorul diabetic, care deseori se
termină cu amputarea membrului afectat. În plus diabetul este un factor
de risc pentru infarct și atac cerebral.
|
|
|
Cum atacăm diabetul?
A scăpa de diabetul deja dezvoltat este aproape imposibil. Însă
este posibilă evitarea urmărilor și limitarea administrării
medicamentelor. Dispozitivul medical BIOquant
ajută la reducerea nivelului zahărului din sânge și la stabilizarea
nivelului acestuia cu ajutorul luminii laser. Lumina acționează prin
capilarele nazale asupra globulelor roșii, le dispersează, oxigenează
sângele și îl face mai fluid. Toate acestea confortabil și fără durere,
în confortul din propria sufragerie.
|
|
|
Vă pasă de propria sănătate?
Scăpați de frica legată de riscurile pe care le prezintă diabetul.
Reglați-vă valorile glicemiei și evitați riscul apariției uneia din cele
mai parșive boli. Dacă deja suferiți de această afecțiune,
minimalizați-i urmările și reduceți administrarea de medicamente. Faceți
un următor pas pentru îmbunătățirea sănătății. Vizualizați video-urile despre persoanele pentru care Bioquant
a devenit prieten, însoțitor, și testați efectele acestuia gratuit,
fără angajamente, în confortul de acasă. Puteți comanda o testare
gratuită aici.
|
|
În cazul diabetului recomandăm utilizarea aparatului laser
BIOquant. Crește capacitatea globulelor roșii de a lega și transporta
oxigen, ceea ce îmbunătățește funcția organelor și a metabolismului.
Asigură dilatarea treptată a vaselor sanguine, ceea ce reduce
suprasolicitarea inimii.
Diabetul este o afecțiune cronică, a cărei apariție crește neîncetat
atât la nivel mondial cât și în România. În prezent vorbim despre diabet
ca fiind epidemia mileniului trei. În prezent numărul diabeticilor în
lume este de aproximativ 140 milioane, iar conform prognosticelor,
numărul acestora peste 25 ani va crește la 300 milioane.
Diabetul este o afecțiune a metabolismului. Cea mai semnificativă
manifestare a lui este nivelul crescut al zahărului din sânge (
hiperglicemia). Nivelul crescut al zahărului din sânge ( hiperglicemia)
este urmarea tulburării secreției de insulină. La diabet, înafară de
transformarea insuficientă a zahărului în organism, apare și o tulburare
în ceea ce privește prelucrarea grăsimilor, proteinelor, substanțelor
minerale și a apei. Valorile crescute ale zahărului din sânge, în decurs
de un an duc la afectarea vaselor sanguine. Afectarea vaselor mici de
sânge ( microangiopatia diabetică) se manifestă prin agravarea vederii,
afectarea funcției rinichilor și a nervilor. Schimbările la vasele mari
de sânge ( macroangiopatia diabetică) cauzează circulația proastă la
nivelul membrelor, inimii și creierului.
Diabetul are diferite simptome, iar la apariția afecțiunii nu este
neapărat să fie toate dezvoltate deodată. Printre simptomele de bază ale
diabetului regăsim oboseala însoțită de scăderea în greutate, urinări
frecvente și sete continuă.
Diabetul de tip „1“
Apariția diabetului de tip 1 de obicei este semnificativă și rapidă.
Simptomele se manifestă vizibil, și de aceea bolnavul ar trebui să se
adreseze medicului imediat ce observă aceste simptome. Se întâmplă ca
uneori să se ajungă la pierderea conștienței pacientului, și starea sa
să fie atât de gravă încât să fie nevoie de transportarea acestuia la
terapie intensivă. Apoi poate dura și câteva zile până boala se
stabilizează, pentru a se putea începe cu tratamentul obișnuit.
Diabetul de tip „2“
Diabetul de tip doi în faza incipientă poate fi fără simptome, abia în
formă evoluată încep să apară primele manifestări. Pacienții cu acest
diagnostic de obicei sunt supraponderali sau obezi. Uneori boala se
depistează întâmplător, de exemplu atunci când pacientul se prezintă la
un control de rutină pentru alte afecțiuni. Se întâmplă ca bolnavul să
ajungă la medic abia când deja are probleme legate de complicațiile
diabetului. Poate fi vorba de tulburări de vedere, mâncărimi la membrele
inferioare, răni care se vindecă greu, fenomene purulente sau fungice
la nivelul pielii.
Diabeticii sunt mult mai mult expuși afecțunilor vasculare,
ateroscleroză, afectarea nervilor, infecții, afectarea vederii, chiar
orbire sau infecții dermatologice. Pacienții suferinzi de diabet sunt
din acest motiv condamnați la îngrijire medicală permanentă. Cei
afectați nu reacționează la boală la fel. La fiecare pacient însă, este
importantă menținerea nivelului optim al zahărului și grăsimilor în
sânge. La diabet sunt esențiale trei aspecte: dieta, reglarea greutății
corporale, exercițiile fizice. Simptomele afecțiunii pot fi ameliorate,
sau chiar eliminate, dacă veți respecta cu strictețe indicațiile
medicului curant.
Printre cele mai grave complicații ale diabetului, care necesită ajutor
medical imediat, regăsim hipoglicemia, hiperglicemia și rănile.
Hipoglicemia este scăderea nivelului zahărului din sânge. La diabeticii
adulți această tulburare apare de obicei ca urmare a mesei întârziate
sau omise, sau în cazul efortului fizic neplanificat. Printre simptomele
hipoglicemiei regăsim amorțirea gurii, transpirația rece, senzația de
palpitații în piept și foame.
Primul ajutor în acest caz îl constituie zahărul sub orice formă.
Puteți bea un suc de portocale dulce, sau o băutură carbogazoasă rece,
sau mâncați un baton de ciocolată. Diabeticii ar trebui să fie pregătit
întotdeanua pentru hipoglicemie și să poarte asupra lor bomboane.
Hiperglicemia înseamnă nivel crescut al zahărului din sânge. Printre
simptomele medii regăsim urinarea frecventă excesivă, poftă de mâncare
crescută sau setea, tulburări de vedere și amețeli.
În multe cazuri hiperglicemia nu este însoțită de niciun fenomen
vizibil. Atunci poate fi descoperită doar prin examenul de sânge.
Hiperglicemia puternică se manifestă prin pierderea poftei de mâncare,
crampe abdominale, greață și vârsături, dezhidratare, oboseală
puternică, respirație accelerată și somnolență.
Având în vedere că la diabetici rănile se vindecă greu, mai ales la
picioare, se poate ajunge foarte ușor la infecții. În cele din urmă și
dintr-o mică zgârietură se poate dezvolta cangrena, care duce apoi la
amputarea membrului respectiv.
miercuri, 8 octombrie 2014
Când v-ați măsurat ultima oară colesterolul?
Nivelul crescut al colesterolului
Aveți colesterolul mărit dar viața vi se pare normală, fără
probleme? Sau conștientizați deja că viața cu nivelul crescut al
colesterolului este riscantă? Conștientizați că nu aveți libertate în
alimentație și că mâncărurile grele sunt periculoase pentru circulație
și pentru inimă? Da. Substanța de care corpul are nevoie și pe care și-o
produce singur, poate fi un ucigaș tăcut. Blochează arterele, duce la
ateroscleroză, și există riscul de infarct sau atac cerebral.
|
|
|
Cum atacăm colesterolul?
Jumătate din oameni au nivelul colesterolului peste nivelul normal.
Mulți dintre ei iau medicamente și țin diete. Dar cum să ținem
colesterolul sub control fără medicamente în confortul de acasă?
Dispozitivul medical Bioquant
ajută la reducerea și reglarea acestuia cu ajutorul luminii laser. Cu
ajutorul aplicatorului acționează asupra globulelor roșii prin
capilarele sanguine din nas, le dispersează, oxigenează sângele și îl
fluidizează. Treptat dizolvă cheagurile, impiedică formarea ulterioară a
acestora, și reglează fluxul sanguin. Reduce nivelul colesterolului și
astfel și cel al afecțiunilor cardiace, infarctului și atacului
cerebral.
|
|
|
Vă pasă de propria sănătate?
Scăpați de blocarea vaselor sanguine și de riscurile pe care le
prezintă nivelul crescut al colesterolului. Reglați-vă circulația
sanguină și asigurați-vă astfel o viață mai liniștită și mai lungă.
Alături de o alimentație mai sănătoasă utilizați și tratamentul la
domiciliu fără medicamente, sau cu un uz minim de medicamente.
Vizualizați video-urile despre persoanele pentru care Bioquant
a devenit prieten, însoțitor, și testați efectele acestuia gratuit,
fără angajamente, în confortul de acasă. Puteți comanda o testare
gratuită aici.
|
|
Colesterolul este o substanță grasă care produce un înveliș protector
pentru toate celulele din corp. Contribuie la producerea mai multor
hormoni, acizilor biliari sau vitaminei D. Aproximativ două treimi din
colesterol își produce organismul singur. Restul îi este livrat prin
alimentație. Esențial este raportul din corp dintre așa-numitul
colesterol bun și colesterol rău.
Colesterolul bun se notează pe scurt HDL. Acesta protejează organismul
de boli. Colesterolul LDL este considerat rău. Răspunde în mare măsură
de rigidizarea arterelor. Dacă aveți cantități mari în corp, se depune
pe pereții arterelor, le îngustează și le reduce elasticitatea.
Cel mai dificil este faptul că dacă avem colesterolul mărit în sânge nu
simțim nimic. Valorile exacte le depistează doar medicul în analizele
de sânge. La un adult sănătos valoarea colesterolului LDL ar trebui să fie până în 3,0 mmol/l. Femeile
înainte de menopauză au de obicei nivelul colesterolului mai scăzut
decât bărbații, pentru că estrogenul lor împiedică depunerea grăsimilor.
Dacă nivelul hormonilor din corp scade natural, începe menopauza și
colesterolul începe să devină o amenințare și pentru femei.
Cel mai mult colesterol este în alimentele de origine animală. Nu este
vorba doar de carne grasă, dar și de unt, untură, afumături, creveți,
sau produse lactate cu grăsime multă. Este influențat și de stres, așa
ne avertizează specialiștii. În multe cazuri nivelul colesterolului din
sânge este influențat și genetic. Pentru a se regla nivelul acestuia
este necesară reglarea alimentației și schimbarea stilului de viață.
Colesterolul mărit este baza apariției aterosclerozei. Apoi urmează
complicațiile cum sunt atacul de cord, atacul cerebral, boala ischemică a
extremităților inferioare sau a arterelor renale.
Scăderea nivelului colesterolului nu este o chestiune de termen scurt. Schimbarea alimentației trebuie să fie radicală. Pe farfurie se regăsește preponderent carne slabă, pește, multe legume și fibre. Gătiți carnea pe aburi, în suc propriu sau pe grătar, dar nu direct pe foc!
Evitați semnificativ alimentele prăjite. Evitați consumul de alcool.
Din când în când puteți servi două sute de grame de vin, sau o bere,
uitați însă de tărie.
Faceți sport măcar de trei ori pe săptămână. Ideale sunt activitățile
aerobe, de la mersul rapid la alergat până la aerobic. Efortul în timpul
exercițiilor nu poate să fie mare, importantă e rezistența. Ar trebui
să faceți sport minim 30 de minute. Prin mișcare veți lupta în același
timp și împotriva stress-ului. Nu ar trebui să delăsați principiile
stilului sănătos de viață nici după ce vi se reglează nivelul
colesterolului. Dacă vă întoarceți la cașcavalul pane sau la cârnați,
peste câteva luni veți lupta din nou cu colesterolul.
Dacă nu se reglează prin dietă valorile colesterolului din sânge după
trei luni, atunci se abordează tratamentul medicamentos. Poate dura
aproximativ un an, dar în multe cazuri tratamentul durează toată viața.
Mai ales dacă vă încadrați în categoria de risc care deja are probleme
de sănătate, eventual dacă aveți colesterolul crescut în familie.
Pentru tratament se utilizează așa-numitele statine. Blochează
producerea de colesterol direct în ficat. Pot reduce nivelul
colesterolului LDL cu 20-60%. Dacă colesterolul este crescut doar puțin
atunci se utilizează așa-numiții fibrați.
În cazul colesterolului mărit și pentru prevenirea acestei
afecțiuni recomandăm utilizarea aparatului laser BIOquant. Influențează
nivelul grăsimilor din sânge, precum colesterolul LDL și trigliceridele.
Asigură dilatarea treptată a vaselor sanguine. Reduce vâscozitatea
sângelui - scade efortul inimii. Crește capacitatea globulelor roșii de a
lega și transporta oxigen, fapt ce îmbunătățește funcția organelor și
metabolismul. Previne apariția cheagurilor de sânge - trombi.
Etichete:
atac cerebral,
bioquant,
biotorus,
colesterol,
colesterol mare,
colesterol marit,
infarct,
orin,
orin oradea,
orin preturi,
orin romania,
orinro,
ulticare
Ce ne facem cu durerile coloanei lombare?
Durerile coloanei lombare
Vă e greu dimineața să vă ridicați din pat? Vă doare dimineața
spatele, coloana lombară? Ridicați greu și obiectele relativ ușoare?
Simțiți rigiditate și durere la spate după ce conduceți mașina, sau după
ce stați la calculator? Nu mai ajută nici masajul și v-ați dori să
reunțați la calmante, sau măcar să limitați administrarea acestora?
|
|
|
Cum să obțineți ajutor?
Aparatul UltiCare este un real ajutor la domiciliu, care, nu doar
suprimă durerea, dar ajută treptat și la eliminarea cauzei durerii,
ajută la reducerea medicamentelor și la recuperarea confortului pierdut.
Magnetoterapia are efect antiinflamator și analgezic, susține
regenerarea celulelor și îmbunătățește sangvinizarea țesuturilor.
Ulticare LT-99 este un dispozitiv medical certificat clasa II.a, îl
utilizează medicii în instituțiile medicale, dar și utilizatorii
individuali la domiciliu.
|
|
|
Scăpați de durerea enervantă!
Înlocuiți medicamentele agresive împotriva durerii, și veșnica
planificare a tratamentelor de recuperare și a masajelor, cu un
tratament la domiciliu. Priviți video-urile
despre persoane cărora UltiCare le-a devenit medic, prieten și
însoțitor, și testați și Dvs efectele lui, fără angajamente, gratuit, în
confortul căminului Dvs. Puteți comanda o testare gratuită aici.
|
|
Durerile din articulația iliosacrală - denumite și dureri de șale -
privesc articulațiile osului sacru și osului șoldului. Cauzele acestor
dificultăți pot fi foarte diferite, așa că în cazul durerilor de șale,
sunt necesare examinări amănunțite pentru depistarea cauzei. Durerea de
șale poate fi provocată degenerativ, inflamator, nepolastic în cazul
afecțiunilor canceroase, funcțional sau printr-un traumatism.
Diagnosticul se stabilește pe baza examinării corporale, neurologice și
chimice de laborator, precum și cu ajutorul tehnicii de radiografii.
Pentru tratare se prescrie tratamentul durerilor cu fizioterapie și
medicamente.
Durerile de șale, ca parte a afecțiunilor degenerativ, apar mai degraba
la pacienții vârstnici, și se regăsesc de exemplu la fazele avansate
ale osteoporozei și artrozei.
În categoria afecțiunilor congenitale se încadrază spondilita
anchilozantă, care se numește și boala lui Bechterev sau morbus
Bechterev. Este vorba despre o afecțiune inflamatorie cronică. Cauza
este necunoscută, și mai mult de 90% este posibil să fie o predispoziție
genetică și asocierea cu HLA- B27, antigenul ereditar al țesutului,
care poate fi stabilit în sânge. Durerile nocturne de șale sunt în
stadiu incipient un simptom de ghidare.
Afecțiunile dobândite, care sunt legate de durerile articulației
iliosacrale, pot fi provocate de inflamații, metabolism sau degenerare,
sau pot fi provocate de tumori. În cadrul afecțiunilor inflamatorii,
durerile de șale apar la afecțiunile reumatice, la afecțiuni
inflamatorii cronice ale intestinelor de tipul Crohn, sau infecții
bacteriene. După infecțiile bacteriene vorbim de artrită reactivă. Cele
mai frecvente cauze sunt infecțiile urogenitale cauzate de chlamydia,
gonococi și ureoplasme, precum și afecțiunile diareice cauzate de agenți
precum salmonela, shigella. În ciuda agenților infecțioși aici este
vorba de inflamație articulară curată, asta înseamnă că nu se poate
dovedi niciun agent. De obicei într-un an de zile inflamația se vindecă.
Tratamentul durerilor acute de coloană, de orice caracter, este relativ
simplu, dar necesită o mare disciplină a pacientului. Și magnetoterapia
este eficientă doar atunci când este administrată regulat și corect.
După cedarea problemelor acute trebuie să începem să facem exerciții -
întărirea musculaturii spatelui, învățarea menținerii poziției corecte a
corpului.
Dacă durerile de coloană persistă, sau dacă se repetă frecvent,
tratamentul este mai complicat și necesită o strânsă colaborare a
medicului cu pacientul. Durerile repetate și nerezolvarea stării de
sănătate - produce tranziția de la stare acută la afecțiune cronică,
care este însoțită de durere cronică.
Cum ne poate ajuta magnetoterapia în durerile de ceafă?
Durerile coloanei cervicale
Simțiți dureri de spate, gât, sau șolduri, după somn? Simțiți
rigiditate și durere în zona cefei după un drum cu mașina, sau în timp
ce stați la calculator? Nu mai ajută nici masajul, doriți să excludeți
sau să limitați calmantele? Nu sunteți o excepție- durerile de coloană
le cunosc 80% din oamenii cu loc de muncă sedentar, acestea
manifestându-se în principal în zona vertebrelor cervicale.
|
|
|
Cum să obținem ajutor?
Aparatul UltiCare este un real ajutor la domiciliu, care, nu doar
suprimă durerea, dar ajută treptat și la eliminarea cauzei durerii,
ajută la reducerea medicamentelor și la recuperarea confortului pierdut.
Magnetoterapia are efect antiinflamator și analgezic, susține
regenerarea celulelor și îmbunătățește sangvinizarea țesuturilor.
Ulticare LT-99 este un dispozitiv medical certificat clasa II.a, îl
utilizează medicii în instituțiile medicale, dar și utilizatorii
individuali la domiciliu.
|
|
|
Scăpați de durerea enervantă!
Înlocuiți medicamentele agresive împotriva durerii, și veșnica
planificare a tratamentelor de recuperare și a masajelor, cu un
tratament la domiciliu. Priviți video-urile
despre persoane cărora UltiCare le-a devenit medic, prieten și
însoțitor, și testați și Dvs efectele lui, fără angajamente, gratuit, în
confortul căminului Dvs. Puteți comanda o testare gratuită aici.
|
|
Mai multe despre durerile coloanei cervicale
Coloana se compune din 7 vertebre cervicale, 12 toracice, și 5 lombare, din osul sacru și coccis. Între vertebre sunt discuri, care servesc la mișcarea coloanei. Vertebrele sunt legate între ele prin articulații, sau sunt unite ( osul sacru). Pe această structură se leagă mușchii și ligamentele. Prin canalul coloanei trece măduva spinării, din care ies nervi spre întreg corpul. La începutul afecțiunii durerile de coloană apar prin senzația de rigiditate sau prin tensiune. Dacă problema nu începe să fie tratată, apar dureri bruște, și apoi afecțiunea necesită un tratament mai îndelungat.
Durerile coloanei cervicale supără în primul rând persoanele cu un loc
de muncă sedentar, care au o poziție incorectă a corpului, și pe cei
care dorm într-o poziție incorectă, sau pe un pat necorespunzător. Dacă
în prezent aceste dureri nu vă supără, nu este exclus faptul că nu le
veți putea evita pe viitor. Este suficient doar să vă amintiți cât timp
petreceți în mașină, în fața calculatorului, înclinat înainte sau altă
poziție inadecvată. Nu sunt de neglijat nici accidentările ca cap și
gât, pentru că niciodată nu știți ce urmări pot apărea.
Problemele cu coloana cervicală se manifestă de obicei printr-o ușoară
oboseală și prin dureri cervicale. Acestea se intensifică treptat până
când veți începe să evitați anumite poziții ale capului și gâtului, iar
în timp se poate ajunge să nu mai puteți întoarce sau înclina capul.
Durerile pot fi însoțite de greață, amețeli și dureri puternice de cap.
Nu merită să ignorăm durerea, starea se poate doar agrava. Fără
ajutorul medicului și al fizioterapeutului nu veți scăpa de durerile
cervicale. Problemele pot fi prevenite. Aveți grijă să dormiți pe o
saltea potrivită, în primul rând aveți grijă să faceți pauze în timpul
muncii la calculator și să faceți câteva exerciții pentru musculatură.
Recomandăm persoanelor cu aceste probleme să nu se teamă să meargă la
medic sau la centru de recuperare, unde le vor recomanda exerciții
corespunzătoare.
Tratamentul durerilor acute de coloană, de orice caracter, este relativ
simplu, dar necesită o mare disciplină a pacientului. Și magnetoterapia
este eficientă doar atunci când este administrată regulat și corect.
După cedarea problemelor acute trebuie să începem să facem exerciții -
întărirea musculaturii spatelui, învățarea menținerii poziției corecte a
corpului.
Dacă durerile de coloană persistă, sau dacă se repetă frecvent,
tratamentul este mai complicat și necesită o strânsă colaborare a
medicului cu pacientul. Durerile repetate și nerezolvarea stării de
sănătate - produce tranziția de la stare acută la afecțiune cronică,
care este însoțită de durere cronică.
luni, 29 septembrie 2014
miercuri, 17 septembrie 2014
Alarmant!!! În România peste 80% din bărbații care au probleme cu prostata nu se tratează!!!
Prostata mărită
Vă este teamă să plecați mai mult de acasă din cauza faptului că
veți avea nevoie urgent să mergeți la toaletă? Nu mai doriți să
călătoriți cu autocarul în excursii pentru că nu vreți să fiți o povară
pentru ceilalți călători? Nu doriți să mai dormiți în altă parte decât
acasă pentru că știți că îi veți trezi pe ceilalți cu urinările
frecvente? Da, este frustrant, vă limitează, și este neplăcut din punct
de vedere social. Viața cu prostata mărită este complicată și grea
datorită senzației de urinare frecventă. Cel mai mare rău abia urmează -
dependența de scutece, dureri la urinare, probleme la pat, și riscul
evoluției afecțiunii în cancer de prostată.
|
|
|
Cum să scăpăm de grijile pe care ni le provoacă prostata mărită?
Aparatul Biotorus este un real ajutor și un medic la domiciliu.
Prin acțiunea câmpului magnetic pulsant tratează o afecțiune neplăcută,
oprește procesul de mărire a prostatei, reduce riscul de apariție a
cancerului de prostată și ușurează viața celor cu această afecțiune.
Magnetoterapia are efect antiinflamator și efect analgezic,
îmbunătățește sangvinizarea organismului și susține regenerarea
celulară. Este un aparat certificat și utilizat de medici în
instituțiile medicale, dar și de utilizatori individuali la domiciliu.
|
|
|
Scăpați de această afecțiune enervantă!
Faceți un pas spre sănătate și satisfacție. Începeți din nou o
viață normală - fără griji și complicații, fără limitările pe care le
aduce senzația aceea neplăcută de urinare frecventă și căutarea urgentă a
unei toalete. Vizualizați video-urile
despre persoane care au început să trăiască normal din nou. Testați
efectul lui fără angajamente, gratuit. Comandați o testare gratuită aici.
|
|
Prostata este o glandă de mărimea unei nuci, se găsește sub vezica urinară, în jurul părții superioare a uretrei. Produce un lichid lăptos - parte a ejaculării. Cauza declanșatoare a măririi prostatei nu este clară, dar se presupune că este vorba de influența schimbărilor hormonale, inflamației cronice, precum și alimentație și factori metabolici.
Prostata mărită presează uretra și devine un obstacol în golirea vezicii urinare. Nevoia de a urina este mai frecventă, începutul urinării este întârziat, iar urinarea este problematică. Debitul urinei slăbește, iar după urinare, urina se scurge în continuare. Printre alte simptome se regăsește și usturimea și durerea în timpul presiunii prostarei asupra uretrei. Urina stagnată crește riscul de apariție a infecției și a pietrelor în urină. Scurgerea urinei înapoi în rinichi poate afecta semnificativ acest organ.
Categorii de risc
Prostata mărită care în termeni de specialitate este denumită hipertrofia benignă, afectează jumătate din bărbații cu vârsta peste 50 ani. După vârsta de 80 ani, aceasta afectează pâna la 80% din bărbați. Afecțiunile prostatei la rudele apropiate ( tată, frate) cresc riscul de apariție.Prostata mărită are următoarele simtpome:
- urinări frecvente, urinare cu problematică, debit slab al urinei și scurgerea urniei după urinare
- durere și usturime la urinare
- în stadiu avansat - pietre în vezica urinară sau inflamație cronică gravă a uretrei
- blocajul provoacă scurgerea urinei înapoi spre rinichi
Ce să facem
Urinați imediat la prima senzație de presiune. Evitați excitarea sexuală fără ejaculare, când crește presiunea asupra uretrei și vezicii urinare. Problemele se pot agrava, crește și riscul de apariție a infecției.Investigații
După vârsta de 40 ani totți bărbații ar trebui să se supună următoarelor investigații:- Examinare rectală – în cadrul acestei examinări medicul introduce degetul rect și palpează mărimea, suprafața, denivelarea și nodurile din prostată. Această examinare ar trebui să fie făcută odată pe an.
- Analize de sânge– în acest caz se măsoară nivelul antigenului prostatic (PSA). Valorile crescute indică hipertrofia prostatei, iar valori ridicate se înregistrează în cazul cancerului. Acest test ar trebui repetat odată la 6 luni după vârsta de 50 ani.
- Testul de retenție – în vezica urinară se introduce după urinare un tub și se măsoară volumul urinei rămase acolo.
- Examenul ecografic –cu ajutorul ultrasunetelor de înaltă frecvență putem vedea prostata și organele din îmrejur.
- Cistoscopia – o examinare optică a vezicii urinare cu un aparat special.
Operația
În cazul retenției de urină ( golirea parțială a vezicii urinare) și a altor probleme cronice, prostata se îndepărtează pe cale operatorie. Cea mai frecventă este operația RTUP ( resecție transuretrală a prostatei), când în vezica urinară se introduce un aparat optic (cistoscop) și părțile prostatei se înlătură cu un bisturiu electric subțire cu o buclă de sârmă.La această operație nu poate fi exclusă afectarea nervilor, ce are ca urmare impotența. La aproximativ 60 % din pacienții operați de RTUP se ajunge la ejaculare retrogradă, ceea ce înseamnă că sperma nu ajunge în penis, dar se scurge în vezica urinară. Senzația de ejaculare rămâne la fel, dar apar probleme de fertilitate.
Recomandarea noastră
În cazul prostatei mărite recomandăm utilizarea aparatului BioTorus
LT100. Utilizăm efectul antiinflamator și vindecător al câmpului
magnetic pulsant, iar în cazul durerii se utilizează efectul analgezic.
Zona este mai bine sangvinizată. Se utilizează prin așezarea pe
aplicator, și aplicarea în zona subabdominală.
Etichete:
biotorus,
cancer,
cancer de prostata,
infertilitate,
orin,
orin oradea,
orinro,
probleme cu prostata,
prostata,
prostata marita,
ulticare,
urinari,
urinari frecvente
marți, 16 septembrie 2014
Cum rezolvăm problema incontinenței urinare??? Nu vă fie rușine
Incontinența urinară este o problemă foarte sensibilă și intimă, despre
care, deseori oamenilor le este rușine să vorbească. Se referă la multe
persoane, bărbați dar și femei, de orice categorie de vârstă. De
această problemă suferă și copiii. (urinarea nocturnă)
De incontinență urinară suferă mai mult de 17% din populația adultă din
România. Incontineța urinară de efort afectează de obicei populația
feminină ( până la 49%), în timp ce la bărbați, această formă de
incontinență este legată de o operație anterioară suferită la glanda
prostatei.
Două forme de incontinență urinară
Cele mai frecvente tipuri de incontinență urinară sunt incontinența urinară de efort și incontinența urinară urgentă.
Incontinența urinară de efort
Înseamnă pierderea involuntară de urină în timpul efortului ( tuse,
strănut, râs, exerciții fizice, ridicat, purtat de greutăți, în cazuri
grave și la schimbarea poziției corpului) ca urmare a presiunii
intraabdominale.
Ce o provoacă?
Această formă de incontinență urinară o întâlnim mai des la femei, iar
factorii declanșatori sunt mai multe nașteri, care slăbesc mușchii din
zona pelviană, astfel slăbind și aparatul de susținere a uretrei,
scăderea hormonilor sexuali feminini în perioada de tranziție la
menopauză, insuficiența sfincterului uretral, de exemplu după
accidente.
Incontinența urinară urgentă
Este o pierdere involuntară de urină legată de nevoia bruscă de a
urina, în plus sunt prezente și urinările dese ziua ( mai mult de 7 ori)
și de asemenea nevoia de urina noaptea ( odată și mai mult de o dată).
Nevoia de a urina, urinările frecvente ziua și noaptea, și pierderea de
urină ca urmare a nevoii neplăcute de a urina sunt denumite vezica
urinară hiperactivă.
Ce o provoacă?
Declanșatorii acestui tip de incontinență sunt de obicei infecția
căilor urinare ( netratate suficient), pietre și tumori la vezica
urinară, diabetul, prostata mărită, uneori doar acumularea de scaun tare
în rect, dar uneori cauza nici nu este găsită.
Cum rezolvăm problema? Nu vă fie rușine!
Persoanele care suferă de această afecțiune, se rușinează pentru starea
lor, și este de înțeles, pentru că le aduce o situație neprietenoasă de
igienă. În plus, ei se simt excluși din societate, într-o frică
neîncetată de a nu fi penibili se izolează în casă. Aceste situații
dăunează uneori foarte mult pentru stima de sine, perturbă viața
particulară și relația de cuplu. În ciuda acestui fapt, puteți trăi o
viață normală. Încredințați-vă în mâinile medicului. Incontineța
aparține urologului.
• consultați-vă cu medicul deja la faza incipientă a problemelor
• faceți cunoștință cu exercițiile speciale pentru întărirea musculaturii aferente
• nu subestimați niciun sfat - medicamente, exerciții, alte instrumente pentru incontinență
• sunt multe instrumente disponibile, informați-vă și despre posibilitățile care vă pot fi oferite
• mențineți igiena - oferă stimă de sine
• nu vă fie teamă de societate – instrumentele pentru incontinență facilitează acest lucru
•cereți sfatul medicului legat de ajutorul adecvat
De asemenea MAGNETOTERAPIA este una din formele de tratament foarte eficiente, și care nu lasă urmări aspura celoralte organe interne. Recomandăm utilizarea aparatului
BioTorus LT100. Datorită efectului spasmolitic ( de reducere a
spasmelor musculare) și efectului antiinflamator, influențăm și
eventualul proces de inflamare.
Etichete:
biotorus,
biotorus lt100,
biotorus preturi,
incontinenta,
incontinenta urinara,
Oradea,
orin,
orin oradea,
orin preturi,
orinro,
problema intima feminina,
ulticare,
ulticare lt99
joi, 28 august 2014
Uitați unde ați pus și sarea din bucătărie?
De câte ori nu ni se întâmplă să mergem până în bucătărie și să uităm de ce am venit? Sau ne supărăm pe cei apropiați, mai în vârstă, pentru că le spunem ceva și a doua zi uită. În cele mai grave cazuri, cele mai dragi persoane ajung să nu ne mai cunoască. De vină pentru toate acestea, în majoritatea cazurilor este boala Alzheimer. Aceasta este o afecțiune degenerativă a creierului și aparține
categoriei de afecțiuni denumite demențe. Odată cu înaintarea în vârstă
și creșterea proporției vârstnicilor în rândul populației, apariția
acestei afecțiuni crește continuu. Rareori mai afectează și persoanele
sub 50 de ani.
Care sunt principalele simptome
Prima este afectată memoria pe termen scurt. Bolnavul nu își poate
aminti ce s-a întâmplat în urmă cu 5 minute, dar își amintește foarte
bine lucrurile întâmplate cu mulți ani în urmă. Mai apoi se ajunge la
o deteriorare ireversibilă a memoriei pe termen lung. Treptat, și de
obicei, încet se pierd și capacitățile intelectuale, mentale. Bolnavul
nu știe ce zi și ce an este, își pierde orientarea, nu este capabil să
gândească și să ia decizii și tragedia culminează când nu cunoaște nici
cele mai apropiate persoane. În stadiu avansat al afecțiunii, bolnavul
nu conștientizează deficitul intelectual. ”Uită că a uitat.”Cât durează boala Alzheimer?
Evoluția bolii diferă. În unele cazuri este medie și se poate opri
temporar. Suferința pacientului, dar și a celor apropiați poate dura
între 4 și 12 ani.
Sunt cunoscute cauzele bolii Alzheimer?
Cauzele nu sunt cunoscute, dar sunt câțiva factori de risc. Se iau în
calcul gene anormale, factori de mediu, și o categorie specială de
viruși. Unul din factorii de risc este și vârsta. În categoria de vârstă
între 40 și 65 ani este afectată o persoană la 1000 de locuitori, în
categoria de vârstă între 65-70 ani este afectată o persoană la 50 de
locuitori, între 70-80 de ani este afectată o persoană la 20 de
locuitori, iar printre cei peste 80 de ani este afectată una din cinci
persoane.
Cunoaștem medicament împotriva acestei afecțiuni?
În prezent omenirea nu cunoaște leac, nici măsuri eficiente de
precauție care ar împiedica apariția acestei afecțiuni. Deși nu putem
trata propriul proces al bolii, putem defini semnele clinice ale bolii,
putem descrie debutul, simptomele și prognoza.
Cunoaștem aproximativ metode exacte de evaluare a gradului de agravare
a funcției cognitive: memorie, intelect, motivare, etc, funcționale:
activități de autoîngrijire și necognitive: depresia, anxietatea,
insomnia, halucinații. Este importantă diagnosticarea la timp și excată,
de care este legat tratamentul eficient și sigur, care ameliorează și
stabilizează într-o mare măsură simptomele bolii, dar nu și cauza.
Care sunt perspectivele de viitor?
O cercetare de câțiva ani asupra bolii Alzheimer și-a adus roadele. De
exemplu membri echipei de cercetare din Institutul Neuroimunologiv SAV
cercetează principalul component al fibrelor mortale spiralate, care
provoacă moartea treptată dar ireversibilă a celulelor nervoase din
creier și interconectarea lor. Aceste fibre distrug întreaga componentă
informațională și de memorie a creierului. Ușa către o cunoaștere mai
adâncă a acestei afecțiuni se deschide din ce în ce mai mult, și aduce
speranța pentru milioane de persoane afectate din lume.
De ce terapia laser?
Terapia laser, datorită acțiunii asupra întregului sistem vegetativ,
este recomandată ca tratament adjuvant în cazul afecțiunilor degenerative
ale sistemului nervos central. Se ameliorează tonusul muscular și
circulația în măduva spinării. Este necesară aplicarea pe termen lung.
Etichete:
alzheimer,
bioquant,
biotorus,
orin,
orin oradea,
orin romania,
orinro,
orinro oradea,
orinro romania,
pierderi de memorie,
sistemul nervos,
uitarea,
ulticare
miercuri, 27 august 2014
Hoața care ne fură încet din oase
În general o privirm ca fiind un fenomen însoțitor al menopauzei, ceva care ține de îmbătrânirea femeii.
OSTEOPOROZA nu este deloc atât de nevinovata pe cum pare la început, și nu este o problemă care privește doar femeile. Afectează și bărbații, chiar dacă nu într-o așa mare măsură ca și femeile. Ani de zile omul nici nu bănuiește că îl pândește un astfel de pericol. Deseori rămâne blocat la prima fractură, și constată că osteoporoza i-a furat o parte semnificativă a masei osoase. Încet, treptat, pe neașteptate, și fără durere la început. Și în ciuda acestui fapt, în Europa mor anual până la 150 000 de oameni, ca urmare a fracturilor osteoporotice! La fiecare 30 de secunde cineva în lume sufera o fractură de femur din cauza pierderii densității osoase, și se așteaptă creșteri ale acestor cifre, datorită stilului de viață și îmbătrânirii populației.
Cea mai bună protecție este prevenția. Baza este un aport suficient de calciu, vitamina D și alte substanțe necesare pentru structura oaselor. Unele păreri susțin că aportul de calciu nu este nici tratament, nici prevenție. Se spune că temporar oasele devin mai puternice, dar nu înseamnă că mai sănătoase, pentru că la pierderea densității osoase se ajunge prin alt mecanism.
Etichete:
densitatea osoasa,
femur,
fractura,
magnet,
magnetoterapie,
medici,
Oradea,
orin,
orin oradea,
orin romania,
orinro,
orinro oradea,
osteoporoza,
tratament osteoporoza
luni, 4 august 2014
Trecutul și prezentul terapiei laser
Laserul este una din cele mai importante invenții ale secolului XX. Are un spectru larg de utilizare și cuprinde multe domenii din viață, inclusiv medicina. În anii '80 și anii '90, în Uniunea Sovietică și în China, s-au efectuat cercetări ample cu laserul de joasă intensitate.
Deja primele cercetări din Rusia au arătat reducerea gradului de apariție a tulburărilor de ritm cardiac și a infarctului miocardic, precum și îmbunătățirea proprietăților imunologice ale sângelui.
Primele aplicații clinice ale laserului au fost relativ complicate - terapia însemna tratarea intravenoasă a pereților vasculari. Din acest motiv nu s-au efectuat prea multe aplicări, deoarece prezentau și un risc crescut de infecție. Testele clinice au demonstrat însă o influență pozitivă în principal asupra afecțiunilor cardiovasculare și asupra diabetului. Efectul antiinflamator s-a utilizat în obstetrică și ginecologie. Ruptura a apărut în anul 1998, când firma ZMI a început proiectul tratării sângelui cu laser prin orificiul nazal. Astfel a luat naștere aparatul Bioquant cu aplicator nazal. S-au evitat astfel riscurile existente înainte, iar aparatul s-a perfecționat continuu în timp.
Deja de câțiva ani există și o versiune a aparatului Bioquant pentru uz la domiciliu. Acest aparat, deținător al certificatului european CE, este destinat atât pentru uz ambulator, cât și pentru uz la domiciliu. Este ușor de transportat, nu ocupă mult spațiu, iar datorită setului de aplicatoare, îl pot utiliza mai mulți membri ai familiei. Cercetările au demonstrat că aplicarea nu are efecte dăunătoare organismului, dimpotrivă, s-au demonstrat rezultate excelente în cazul tratamentului afecțiunilor cardio- vasculare, îmbunătățirea oxigenării membrelor și a creierului, precum și în cazul capacității de regenerare a celulelor. În prezent terapia laser este răspândită și în tratarea diabetului, a hepatitei, a cirozei și a altor afecțiuni hepatice precum și în cazul alergiilor. Rezultatele sunt dovedite, în ciuda faptului că există în continuare mai multe teorii cu privire la mecanismul biologic al efectului fotonilor în organism.
Cum funcționează BIOquant® ?
Multe persoane au globulele roșii înlănțuite, asemănător imaginii din stânga. Această înlănțuire, împreună cu elasticitatea redusă a vaselor sanguine, reprezintă cauza faptului că circulația în cele mai subțiri capilare este îngreunată. Inima trebuie să depună un efort mai mare pentru a aduce corpului un aport suficient de oxigen. Dacă inima nu face față, vasele sanguine din zonele neoxigenate se lărgesc. Acest lucru poate provoca o oxigenare insuficientă, și dureri în zonele fără oxigen. În aceste cazuri se poate ajunge treptat la hipoxie cerebrală, probleme cu circulația sanguină, infarct miocardic, paralizie cerebrală, afecțiuni ischemice ale inimii, etc.
După tratarea cu lumină laser cu ajutorul aparatului BIOquant, proprietățile sângelui se ameliorează imediat. În cazul afecțiunilor vechi, tratamentul se face treptat. Globulele roșii se separă( imaginea din dreapta), se îmbunătățește oxigenarea și se activează enzimele care dizolvă lipidele (grăsimile) și alte substanțe din sânge. În comparație cu starea inițială, se mărește suprafața eritrocitelor, astfel se poate observa o îmbunătățire semnificativă a capacității globulelor roșii de a lega oxigen și dioxid de carbon.
De ce tocmai cavitatea nazală este locul potrivit pentru aplicarea luminii laser?
Cavitatea nazală are o poziție de excepție – se găsește în apropierea
creierului. Creierul este centrul nervos al întregului corp. În
cavitatea nazală se găsește o cantitate mare de vase sanguine cu un
debit de sânge bogat și relativ lent. Sângele întregului corp trece prin
zona tratată la aproximativ fiecare trei minute. În acest timp cu
lumina laser se tratează tot volumul sângelui care circulă în corp, ceea
ce aduce ca urmare mai mult oxigen în creier. Se îmbunătățește debitul
sanguin, lucru la care reacționează pozitiv și sistemul nervos. În
cavitatea nazală se găsesc nervii simpatici și parasimpatici. Tratarea
terminațiilor nervoase se desfășoară sub forma acupuncturii laser, în
zona nasului începe meridianul Govern Vessel.De ce tocmai cavitatea nazală este locul potrivit pentru aplicarea luminii laser?
Ce efecte are aparatul Bioquant ?
- îmbunătățirea reologiei sângelui și un debit mai bun al sângelui prin vasele sanguine
- influențarea lipidelor sanguine
- oxigenarea corpului
- probabilitatea redusă de a se produce cheaguri de sânge
- tratarea și prevenirea hipertensiunii arteriale (tensiune mare), stabilizarea tensiunii arteriale
- sangvinizarea creierului și îmbunătățirea memoriei
- amelioarea simptomelor clinice
- îmbunătățirea sangvinizării membrelor inferioare
Etichete:
bioquant,
cardio- vasculare,
globule,
globule rosii,
laser,
laserterapie,
orin,
orin oradea,
orin romania,
orinro,
oxigen,
rusia,
sange,
terapie laser
marți, 8 iulie 2014
Durerile de spate ne atacă oricând
Durerea de spate este o afecțiune umană tipică , legată de poziția verticală a corpului. Conform statisticilor, în țările dezvoltate, până la 80% din persoane suferă pe parcursul vieții de probleme ale coloanei vertebrale, atât de intens, încât trebuie să se adreseze medicului. După afecțiunile tradiționale precum angina, gripa sau răceala, durerile de spate sunt cea mai frecventă cauză a concediilor medicale emise într-un an.
Afecțiunile coloanei sunt însoțite de durere. La început poate fi o durere slabă, care ne limitează doar în mică măsură, iar mai apoi durerea devine insuportabilă, până când ne scoate din limitele vieții normale. Dacă durerea nu este provocată de leziuni, tratamentul în general necesită întâi investigații de specialitate, sub supravegherea medicului de familie, sau uneori fără el. Specialistul ajunge sa fie luat în calcul abia la simptomele grave. Multe persoane apelează la calmante. Însă se pot ameliora aceste dureri și altfel: cu ajutorul aparatului BioTorus. Dispozitivul magnetoterapeutic are efecte analgezice excelente. Un dispozitiv medical simplu, sub forma unui toroid cu diametru de aproximativ 40 cm, adecvat și în tratamentul ambulator al medicilor, dar și pentru uzul la domiciliu. Câmpul magnetic, care are efecte antiinflamatorii, și ale cărui efecte oamenii le cunosc de sute de ani, se utilizează în suprimarea durerii, îmbunătățirea sangvinizării, și accelerarea vindecării, mai ales la aparatul locomotor.
Spre deosebire de magnetul permanent, câmpul magnetic pulsant își schimbă permanent frecvența în parametri necesari și împiedică obișnuirea organismului cu aceste câmpuri. BioTorus este foarte ușor de utilizat, de depozitat, însă cel mai mare avantaj îl reprezintă faptul că îl putem utiliza singuri, la televizor, la muncă, în fața calculatorului, sau când citim o carte. Asemănător pentru tratarea coloanei vertebrale este și aparatul UltiCare, poate mai adecvat datorită formei. Funcționează pe același principiu, și poate fi utilizat la fel, și la domiciliu și în tratamentul ambulator în clinici. Ambele dispozitive nu au efecte secundare, iar contraindicațiile sunt foarte puține. (spre exemplu persoanele care se află sub tratament oncologic).
Se spune că și vitaminele din categoria B-urilr au efecte analgezice. În special trio-ul B1, B6, B12, în doze mai mari poate ajuta la reducerea dozei de analgezice nesteroide, care au efecte secundare asupra aparatului digestiv, iar după o utilizare îndelungată cresc riscul de apariție a complicațiilor cardio- vasculare.
Dacă nu doriți să vă intoxicați cu medicamente pentru tratarea durerilor de spate, încercați familia B-urilor: vitaminele B și BioTorus!!!
Spre deosebire de magnetul permanent, câmpul magnetic pulsant își schimbă permanent frecvența în parametri necesari și împiedică obișnuirea organismului cu aceste câmpuri. BioTorus este foarte ușor de utilizat, de depozitat, însă cel mai mare avantaj îl reprezintă faptul că îl putem utiliza singuri, la televizor, la muncă, în fața calculatorului, sau când citim o carte. Asemănător pentru tratarea coloanei vertebrale este și aparatul UltiCare, poate mai adecvat datorită formei. Funcționează pe același principiu, și poate fi utilizat la fel, și la domiciliu și în tratamentul ambulator în clinici. Ambele dispozitive nu au efecte secundare, iar contraindicațiile sunt foarte puține. (spre exemplu persoanele care se află sub tratament oncologic).
Se spune că și vitaminele din categoria B-urilr au efecte analgezice. În special trio-ul B1, B6, B12, în doze mai mari poate ajuta la reducerea dozei de analgezice nesteroide, care au efecte secundare asupra aparatului digestiv, iar după o utilizare îndelungată cresc riscul de apariție a complicațiilor cardio- vasculare.
Dacă nu doriți să vă intoxicați cu medicamente pentru tratarea durerilor de spate, încercați familia B-urilor: vitaminele B și BioTorus!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


